medicamente- plante.ro

Plante medicinale

CERENŢELUL (Geum urbanum L.)

 

 

Alte denumiri pentru cerentel:

Crentelul se numeşte şi ridichioara, albeaţă, bărbuşoară, buruiană pentru inimă rea, cuişoriţă, verenţăl ete.

 

Descriere aspect cerentel:

Plantă înaltă aproximativ  de 25—60 cm cu rizom în pămant. Frunzele de la baza tulpinii sunt penatcompuse, iar cele de pe tulpină sunt trifoliate şi scurt peţiolate.
Florile galbene sunt lung pedunculate şi formează un ciorchine lax la varful tulpinii aeriene.
Planta se află în locuri ruderale, pa­jişti, tufişuri, rarişti de pădure etc.

 

Recoltare rizomi si radacini cerentel:

Se recoltează rizomii şi rădăcinile care se culeg toam­na şi primăvara.

 

Continut cerentel:

Cerentelul contine tanin, heterozide, substanţe amare, gumorezine etc. Specifică este geina care se dedublează în vicianoză şi eugenol ceea ce explică mirosul de cuişoare al drogului.

 

Cerentel -  proprietati terapeutice:

Se foloseşte ca antidiareic, astringent, în dispepsii gastrice, boli de sto­mac şi ficat etc.

Extern se foloseşte ca gargară în stomatite şi aftoze, precum şi în gingivite şi ca antihemoragic.

 

Administrare:

  1. Infuzie: pes­te o lingură de plantă pulverizată se toarnă o ceaşcă de apă în clocot. Se lasă 10—15 minute acoperit apoi se strecoară şi se bea de 3 ori pe zi 1 —3 linguri contra febrei, nevralgiilor, he­moragiilor interne, hemoptiziilor, poală albă, tahicardie etc.
  2. Decoct: se prepară din 2 linguriţe de pulbere de rădăcină într-o ceaşcă de apă rece; se lasă 10—20 minute apoi se fierbe pană dă un clocot. Se strecoară şi se beau 1—3 linguri de 3 ori pe zi în dispepsii gastrice, enterită, ca antidiareic, în atonia tubului digestiv etc.
  3. Pulbere: se pulverizează rădăcină uscată şi se ia in fiera zi 1—2 varfuri  de cuţit ca antidiareic şi antidizenteric.
  4. Vin : se plămădesc 60 g (4 lin­guri) pulbere de rădăcină în o jumă­tate de litru de vin timp de 4 zile scuturand zilnic. Se beau 1—2 lingu­riţe in afecţiuni gastrice, enterită, diaree. Vinul se poate face din 3 linguri pulbere din părţi aeriene într-un litru de vin şi se ia cate o lingură de 3 ori pe zi ca stimulent digestiv, tonic general, boli de ficat, de stomac şi de inimă.
    Se recomandă a nu se supradoza această plantă deoarece se poate in­stala greaţă, vomă, iritaţii gastrointestinale etc.
 

CHIMENUL (Carum carvi L.)

 

 

Alte denumiri pentru chimen:

Chimenul este cunoscut şi sub numele de secărică, chimion, tipăruş etc.

 


Descriere aspect chimen:

Chimenul isi are originile in estul Mediteranei si nordul Egiptului, iar în zilele noastre se creste in numeroase tari de pe continente diferite. Chimenului ii prieste cel mai bine în zonele însorite si secetoase.
Este o plantă bianuala, ierboasă, inalta de circa 30-50 cm, cu ră­dăcina pivotantă din care în pri­mul an iese o rozetă de frunze, iar în al doilea an creste tulpina care este ramificată doar  în zona superioară. Frunzele bazilare sunt lung peţiolate iar cele de pe tulpină sunt fara peţiol. Ele sunt de tip penat-sectate.
Florile sunt mici, albe, uşor rozee şi unite în inflo­rescenţe umbeliforme.
Fructul este caracteristic, puţin turtit şi uşor încovoiat; are miros plăcut, aro­mat şi gust arzător.
Creşte spontan prin păşunile umede din zona de şes, dar se şi cultivă.
Se întrebuin­ţează fructele care se culeg înainte de maturitate.

 

Continutul si intrebuintari fructe (semintelor) de chimen:

Fruc­tele conţin ulei volatil, ulei gras, proteine, tanin şi au numeroase întrebuinţări: carminativ, spasmolitic, galactogen, la băuturi aro­matice, condiment etc.

Semintele de chimen au numeroase intrebuintari fiind un bun spasmolitic si carminativ.

 

Administrare:

  1. Infu­zie: se pun 2-3 g într-o ceaşcă de apă clocotită, se acoperă şi se lasă 5—10 minute. Se strecoară şi se bea călduţ înaintea meselor. Acest preparat este folosit ca adjutant in diferite afectiuni cum sunt bronsite sau enterocolite. Deasemenea, infuzia de seminte de chimen este recomandat ca diuretic sau antiseptic, precum si in stimularea lactatiei. Chimenul este utilizat in tratamentul unor afectiuni de genul: anorexie, balonare, lipsa apetitului, bronsite (fluidizeaza secretiile bronhice), colici, enterocolita.
  2. Combate balonările. Un amestec din părţi egale de anson, chimen şi flori de muşeţel, din care se pun 2—3 g (o linguriţă) într-o cană cu apă clocotită, se lasă 5—10 minute, se strecoară şi se bea călduţ este un bun calmant al crampelor gastro-intestinale, combate balonările şi ajută digestia.
  3. Se fierb 2—4 g (o linguriţă) într-un litru de lapte, se bea călduţ: este un bun stimulent al secreţiei de lapte pentru mame.
  4. Extract: 3-4 linguri de seminte maruntite la 500 ml de alcool rafinat 38-40% se lasa 2 saptamâni la loc însorit. Se folosesc 10-15 picaturi luate pe o lingurita de zahar. Acest ceai combate balonarile.

 

 

CICOAREA (Cichorium intybus L.)

Alte denumiri pentru cicoare:

Numită şi cicoare de camp, cicoare amară, albăstriţă.
Descriere aspect cicoare:
Este o plantă ierbacee, cu tulpina înaltă de 180 cm şi mult rami­ficată. Frunzele inferioare sunt alungite şi scobite, iar cele superioare întregi oblongi, la baza florilor se află o a treia formă de frunze, lanceolate.
Florile de culoare albastră (în rare cazuri roze sau albe) alcătuiesc inflorescenţe capituliforme, constituite numai din flori lingulate. In pămant are o rădăcină groasă, pivotantă.
Cicoarea este foarte comună prin locuri ruderale, prin ogoare şi fineţe etc. In cul­tură se află o specie selectată (Cichorium endiviva) din care se pre­pară surogatul de cafea (cicoarea), iar lăstarii acestei plante sunt consumaţi sub numele de andive.

Recoltare cicoare:

De la această plantă se recoltează părţile aeriene şi rădăcinile acestea culegandu-se toamna, la sfarşitul vegetaţiei (septembrie—octom­brie).

Continutul cicoare:

Planta conţine substanţe amare, cicorină, inulină, ulei gras, ulei volatil, pectină, levuloză etc.

Cicoare  -  proprietati terapeutice:

Are foarte numeroase întrebuinţări: frunzele şi florile stimulează funcţiona­rea ficatului, iar rădăcina stimulează funcţionarea tuturor organelor abdomi­nale, cea digestivă, este antiscorbutică, combate hematuria, erupţiile cutanate, furunculoza etc.

Administrare:

  1. Infuzie:  se pune peste 2 g frunze uscate, o ceaşcă de apă fierbinte, se lasă 10—15 minute, se strecoară şi se bea călduţ 1 —2 ceşti pe zi în boli de ficat, febră, dureri reumati­ce, ca şi depurativ. O infuzie mai con­centrată se realizează din 2 linguriţe de flori peste care se toarnă o ceaşcă de apă in clocot , se lasa 10 minute, se bea caldut 1—2 ceşti pe zi in dureri de stomac.
  2. Decoct: se fierbe o linguriţă de pulbere de rădăcină într-o ceaşcă
    de apă. Se bea 1—2 ceşti pe zi ca laxativ, depurativ, boli de ficat.
  3. Frunzele crude se aplică pe răni şi tăieturi grăbind vindecarea.
  4. Macerat: se pune la macerat în vin, o lingură de flori la un pă­hărel de vin. Se lasă să macereze mai multe zile, se îndulceşte după gust. Se bea în dureri de cap şi de stomac.
  5. Ceai: se face un amestec din 16 g cicoare, rizom de pir şi păpădie, la care se adaugă 4 g fenicul. Se fierbe o linguriţă din acest amestec într-o ceaşcă de apă. Se bea 1—2 ceşti pe zi ca depurativ.
  6. Surogat de cafea: se taie rădăcina în bucăţele mici, se usucă şi apoi se prăjesc ca şi cafeaua. Se obţine un înlocuitor foarte bun.

 

 

CIMBRUL (Thymus vulgaris L.)

 

 

Alte denumiri pentru cimbru:

Se cunoaşte sub numele de cimbru adevărat, cimbru de grădină, lămaioară, lămaiţă, iarba cucului, iarbă de lămaioară etc.

 

Descriere aspect cimbru:


Este o plantă semilemnoasă, care se prezintă ca o tufă globoidă, cu partea bazală lemnoa­să, iar parta superioară ierboasă.
Frunzele sunt mici, liniare şi cu marginea puţin ră­sucită.
Florile sunt mici, de culoare roz-violetă, unite în inflorescenţe spiciforme, situate la baza frunzelor din zona de varf a ramurilor.
Intreaga plantă are un miros aromat, caraceristic. Este o plantă cultivată pentru nevoi culinare.
Se întrebuinţează părţile aeriene (Herba Thymi) care se culeg înainte de completa înflorire.

 

Continut cimbru:

Conţine ulei volatil bogat în timol, tanin, substanţe flavonice, principii amare etc.

 

Cimbru -  proprietati terapeutice:

Se întrebuinţează în tuse convulsivă, anorexie, astm, as­tenie, dispepsie, enterocolită, ca antiseptic, dezodorizant, antihelmintic,  colagogcoleretic.

 

Administrare:

  1. In­fuzie: 1—2% sau o linguriţă de pulbere la o cană de apă în clocot, se lasă acoperit 10—15 minute; se bea o cană pe zi prin înghiţituri rare. Este bun în tusea convulsivă, lipsă de poftă de mancare, dispepsie, en­terocolită.Nu se supradozează deoarece poate produce iritaţii gastrointestinale şi nervoase, chiar o stare depresivă.
  2. Baie: se pun 100 g plantă tocată mărunt în 2 1 apă clocotită,  se lasă vasul acoperit  timp de 30 minute, după care se toarnă în cadă cu apa de 37°.  Se stă în baie 15—20 minute; este un bun reconfortant general, stimulează circulaţia periferică.
  3. In cosmetică: se prepară o infuzie din 20 g plantă uscată în 500 ml apă fierbinte. Se tamponează tenul gras.

 

 

CIMBRUL DE GRADINA (Hyssopus officinalis L.)

Alte denumiri pentru cimbrul de gradina: cimbru cel bun, cimbru de grădină, culecel bun, isop etc.
Descriere aspect cimbru de gradina:
Este un semiarbust, lignificat la bază şi ierbos în partea superioară. Frunzele sunt mici, liniar-lanceolate, dispuse opus.
Florile mici, sunt unite în inflorescenţe glomerulare, de culoare albastră specifică.
Planta se cultivă la noi în scopuri alimen­tare, ca plantă meliferă, medicinală.

Recoltare si continut cimbru de gradina:

Se re­coltează părţile superioare, nelignificate care se adună în timpul înfloririi (iunie—august). Acestea conţin tanin, ulei volatil, substanţe amare, flavonozide, acid ursonic, acid oleanolic, beta-sitosterol, rezine etc.

Cimbru de gradina-  proprietati terapeutice:

Se citează utilizarea cimbrului de gradina în boli de plămani, în tuse ca antiasmatic, antisudorific, antireumatic, antiseptic, tonic amar, cicatrizant, vulnerar.

In cosmetică se foloseşte împotriva cearcănelor.

A d mini str ar e:

  1. Infuzie : peste o linguriţă de plantă se toarnă o ceaşcă de apă clocotită. Se bea o ceaşcă pe zi, ca tonic general, antiseptic intern.
  2. Decoct: se fierbe 5 minute 2—3 linguriţe de plantă la o ceaşcă de apă. Se lasă 5—10 minute apoi se strecoară. Se foloseşte ca şi cataplasmă la răni, pentru spălarea lor şi tratarea contuziilor.
  3. Sirop :

Varfuri înflorite de cimbru........................................      100 g
Apă fierbinte.............................................................. 1 000 g
Zahăr    .....................................................................  1 600 g
D.S. intern cate 100 ml pe zi.

Nu se va administra persoanelor cu afecţiuni ale sistemului nervos deoarece  poate  produce crize epileptiforme.

 

 
Pagina 9 din 52