medicamente- plante.ro

Plante medicinale

Parazitii intestinali 

 

Parazitii intestinali sunt organisme care traiesc si se hranesc pe seama gazdei lor.

Acesti paraziti intestinali sunt de doua feluri:

- giardia, un organism microscopic, unicelular

- viermii intestinali (helmiti), care ajung pana la 40 cm lungime sunt: oxiurii, tenia si limbricii

 

Cum apar parazitii intestinali?

Parazitii intestinali ajung in corpul gazdei pe diferite cai: in mancarea insuficient prepaparata termic, de pe mainile murdare, prin consumul de fructe si legume nespalate sau consumul de apa infestata (mai ales in cazul giardiei) etc.

Respectarea unor reguli prestabilite si recomandate de medici limiteaza raspandirea viermilor intestinali si a giardiei.

Spalati-va legumele si fructele, consumati apa doar din surse sigure, spalati-va pe maini si sub unghii cu apa si sapun din abundenta, folositi tratamente pentru exterminarea acestor paraziti.

Cei mai expusi infestarii cu paraziti intestinali sunt copiii. Prezenta acestora in colectivitati (gadinite, crese etc) face ca riscul sa fie crescut, mai ales ca micutii nu respecta intotdeauna regulile de igiena.

Parintii trebuie sa fie foarte vigilenti si sa se prezinte cu copilul la doctor pentru efectuarea analizelor si administrarea tratamentului adecvat.

 

Despre limbrici, giardia, tenie, oxiuri

 

Limbrici:

Limbricii sunt viermi intestinali care pot creste pana la 35 de cm lungime.

Infestarea se face prin inghitirea de oua, lipite de fructe sau legume nespalate. Odata ajunse in intestin, din ouale de limbrici ies larvele. Acestea la randul lor ajung in plamani unde se dezvolta pana la maturitate, pasul urmator fiind ajungerea acesora in trahee de unde sunt inghitite ajungand astfel, inca o data, in intestine sub forma de mici limbrici adulti. Ouale acestei noi generatii de limbrici sunt eliminate odata cu scaunul si astfel ciclul reincepe.

 

Simptome infestare cu limbrici

Persoanele infestate cu limbrici prezinta tulburari digestive, lipsa poftei de mancare, balonare, oboseala generalizata, anemie, varsaturi, crampe.

Infestarea cu limbrici poate duce la situatii extrem de periculoase atunci cand se foarmeaza ghemuri de limbrici in intestine sau cand acesti paraziti patrund pe caile biliare.

 

Tenia (panglica):

Tenia este un vierme lat, cu un corp format din fragmente (proglote). Tenia traieste in intestinul oamenilor, atingand lungimi de cativa metri. Infestarea cu acest parazit se face prin consumul de carne impropriu preparata, pe care se gasesc chisturi larvare. Odate ajunse in intestin, micile tenii se fixeaza cu niste ventuze de peretele intestinului si  cresc pana la stadiul de adulti, atingand lumgimi de chiar 10 m. Acesti adulti produc oua care sunt eliminate in mediaul exterior prin scaun. Aceste oua de tenie infesteaza la randul lor bovinele si astfel ciclul este repornit.

Simptome infestare cu tenia

Infestarea cu tenie poate sa fie asimptomatica, totusi in unele cazuri se semnaleaza dureri abdominale, lipsa poftei de mancare oboseala.

 

Oxiuri:

Oxiurii sunt mici viermi cilindrici care traiesc in intestinul subtire al gazdei lor. In momentul in care oxiurile ajung la maturitate, acestea ies in exterior prin orificiul anal provocand mancarimi si iritatii insuportabile in respectiva zona. Copiii sunt cele mai frecvente victime ale oxiurilor. Din aceasta cauza, micutii trebuie supravegheati pentru a se spala foarte bine pe maini dupa fiecare scaun si inainte de masa.

 

Giardia:

Giardia este un parazit microscopic care se gaseste in apa contaminata. Odata inghitite chisturile cu giardia, microorganismele se dezvolta, se multiplica si provoaca imbolnavirea. Noile chisturi sunt eliminate prin fecale.

Simptome infestare cu giardia:

Infestarea cu parazitul giardia se manifesta prin: pierdere in greutate, diaree, crampe etc.

Un organism sanatos reuseste de cele mai multe ori sa lupte singur cu aceast parazit si in aproximativ o luna il neutralizeaza. In cazul unui organism cu sistem imunitar slabit, acesta trebuie asistat prin medicamentatie pentru a extermina in totalitate geardia.

 

 

 

 

PARUL PORCULUI (Equisetum arvense L.)

 

Alte denumiri pentru parul porcului:

Parul porcului este cunoscut si sub numele de barba sasului, barba ursului, coada calului, bradisor, nodatica

 

Descriere aspect parul porcului:

Parul porcului este o plantă ierbacee care rasare primavara timpuriu, avand în pămant un rizom lung. Din acesta cresc rădăcini firoase şi două feluri de tulpini: tulpini fertile si tulpini sterile. Tulpinile fertile de parul porcului apar in martie, mai iar cele sterile in iulie - septembrie.
Tulpinile fertile poar­tă în varf cate un fel de spic în care se află sporangii cu spori. Ele sunt neramificate. Tul­pinile nefertile sunt ramificate dand forma de braduti.

Planta este foarte răspandită în terenuri nisipoase, terasamente, liziere, pe campii şi povarnisuri.

 

Continut si recoltare parul porcului:

De la această plantă se recoltează tulpinile sterile, care se culeg în timpul verii. Conţin acid salicilic, saponozide specifice, acid equisetinic, flavonozide, substanţe amare, enzime (tiaminază) etc.

 

Parul porcului - proprietati terapeutice:

Se întrebuinţează ca diuretic, în metroragii, antihemoragic, amenoree, hiperaciditate stomacala, in nefrite, boli vezicale, osteoporoza, pietre la rinichi,eruptii cutanate etc.
Extern se foloseste ca vindecator in ulcere varicoase, bube, hemostatic.

Prezenţa unei enzime, ce distruge vitamina B1, face ca planta să aiba la unele persoane simptome de intoxicaţie manifestate prin scăderea reflexelor, ameţeală, iritaţie, tresărire a muşchilor feţei,  etc.
Se intervine în acest caz prin administrare de drojdie de bere care este bogată în vitamine din complexul B.

 

Administrare:

  1. Pulbere: se aplică pe răni, ulcer varicos, bube etc.
  2. Tinctura de parul-porcului este un remediu recunoscut pentru combaterea impotriva transpiratiei picioarele.
  3. Pulbere: cate 4-5 g (cate o linguriţă) fracţionată în 4—5 doze pe zi (cate un varf de cuţit odată). Are acţiune hemostatică pentru metroragii şi alte hemoragii interne.
  4. Suc proaspăt stors din plantă, se aplică pe ulcer varicos, pe bube, pe răni şi exeme. Are acţiune vindecătoare.
  5. Infuzie : peste o linguriţă de pulbere de plantă se toarnă o ceaşcă de apă caldă (în clocot). Se lasă să se răcească şi se bea mai multe ceşti pe zi în boli de rinichi şi vezică urinară, ca diuretic, antidiareic, hiperaciditate stomacală etc.
  6. Ceai: se face un amestec din părţi egale de coada calului, juniper şi pelin. Se fierbe cate o lingură din acest amestec într-o ceaşcă de apă. Se bea în caz de nisip la rinichi.
  7. Decoct: se fierbe timp de 20 de minute 2—3 linguriţe de plantă într-o ceaşcă de apă. Se lasă să se răcească şi se strecoară. Se bea cald dacă se urmăreşte acţiunea diuretică sau se bea rece (cate o linguriţă la interval de 5—10 minute) dacă se urmăreşte acţiunea hemostatică.
  8. Infuzie: se face o infuzie din o linguriţă de pulbere de plantă la o jumătate de litru de apă. Se beau 1—2 ceşti pe zi ca antihe­moragic, vomitări cu sange, boli cardiace, boli hepatice şi renale, diuretic şi mineralizant.
  9. Băi: se face un decoct concentrat de parul porcului care se toarnă în vasul în care se face baia. Vindecă transpiraţia abundentă a picioarelor.
  10. Cenuşa: se obţine prin arderea acestei plante; se poate folosi la lustruirea obiectelor din lemn sau metal.
 

PĂTLĂGEAUA ROŞIE (Solanum lycopersicum L.)

 

Alte denumiri pentru patlagea rosie:

Se numeşte şi bărădici, demade, gogonele, paradaise, părădăi, tomate etc.

 

Descriere aspect patlagea rosie:

Este o plantă ierbacee cu tulpina de peste 1 m ce se susţine pe araci. Frunzele penate au segmentele inegale, iar florile sunt de un galben spălăcit. Fructul este o boabă suculentă, verde la început şi roşie la coacere. Intreaga plantă are o aromă specifică şi colorează puternic tegumentele. Se cultivă pentru nevoi alimentare consuman-du-se fructele proaspete sau preparate în conserve.

 

Continut patlagea rosie:

 Conţine vitamine (A, B, C etc), acizi organici, săruri minerale etc.

 

Ratlagea rosie - proprietati terapeutice:

Se recomanda în dieta unor maladii, ca sursă de vitamine precum si în cosmetică etc.

 

Administrare:

  1. Fructe proaspete: se consumă cate 2—3 fructe dimineaţa ca tonic digestiv, tonic stomahic, în erupţii tegumentare, boli de ficat. Se poate folosi numai sucul stors din fructe.
  2. In cosmetică: se fac frecţii cu suc proaspăt pe faţă pentru frăgezirea tenului. Pentru aceasta se spală faţa seara cu apă caldă, apoi se freacă cu o roşie tăiată în două şi se lasă aşa pană dimineaţa, cand se spală din nou cu apă caldă. Tratamentul se repetă de mai, multe ori.
 

PĂTLAGINA ÎNGUSTA (Plantago lanceolata L.)

 

Alte denumiri pentru patlagina ingusta:

Se cunoaşte şi sub numele de limba oii, limba broaştei, pătlagină mică.

 

Descriere aspect patlagina ingusta:

Este o plantă ierbacee cu rizom din care ia naştere o rozetă de frunze bazilare şi tul­pina floriferă, care este şi ea ierboasă şi poartă în varf florile mici şi unite în inflores­cenţă spiciformă. Frunzele sunt în­guste, liniar-lanceolate, peţiolate. Creşte frec­vent prin păşuni şi faneţe, pe marginea drumului de la şes pană la munte.

 

Continut si recoltare patlagina ingusta:

De la această plantă se recoltează frunzele (Folium Plantaginis) care se culeg în tot timpul anului, în perioada de vegetaţie. Ele conţin aucubină, tanin, mucilagii etc.

 

Patlagina ingusta - proprietati terapeutice:

Se întrebuin­ţează ca antihemoragic, depurativ, cicatrizant, antiinfecţios, în catar bronşic, tuse, emolient, expectorant etc.

 

Administrare:

  1. Frunze proaspete aplicate pe răni sau pe muşcături de viespe şi ţanţari le vindecă şi le combate.
  2. Pulbere de frunze: se ia cate un varf de cuţit ca un calmant al tusei şi depurativ.
  3. Suc proaspăt: stors, amestecat cu lapte (Plantago lanceolata). Este bun ca depurativ şi în afecţiuni ale căi­lor urinare. De asemenea sucul proaspăt amestecat cu aceeaşi cantitate de miere, şi fiert 20—25 minute, se ia cate o linguriţă zilnic ca depurativ, în catar pulmonar, tuse, emolient şi expectorant.
  4. Infuzie: se toarnă peste o lingură de frunze uscate şi zdrobite o ceaşcă de apă clocotită. Se lasă în repaus 10—15 minute, acoperit; se bea cate o lingură din 2 în 2 ore, în tuse rebelă. De asemenea o infuzie dintr-un amestec de 10 g pulbere de frunze de pătlagină cu 5 g flori de sulfină şi 5 g flori de fierea pămantului peste care se toarnă o ceaşcă de apă clocotită, se lasă în repaus 10—15 minute şi apoi se fac spălaturi în conjunctivită şi blefarită.
  5. Baie: se fierb 100 g în trei litri de apă, se lasă în repaus o jumătate de oră apoi se toarnă în cada cu apă caldă în jur de 37°. Se stă în baie 15—20 minute ; este indicat în afecţiuni ale pielii, iritaţii.
  6. Frecţie: se pun 20—30 g frunze în 20—30 g alcool şi se lasă 24 de ore. Se stoarce şi peste acest extract alcoolic se toarnă 200 ml ulei de floarea soarelui. Se încălzeşte pe baia de apă 3—4 ore după care se lasa în repaus 2—3 zile. Se strecoară şi se pune în sticle bine închise. Este bun pentru frecţii în caz de iritaţii ale pielii.
  7. Unguent: se prepară din: extract de pătlagină 15 g, lanolină. 5 g, vaselină 10 g. Se recomandă în afecţiuni ale pielii.

 

 

PĂTRUNJELUL (Petroselinum hortense Hoffm.)

 

 

 Alte denumiri pentru patrunjel:

Se numeşte şi găgăuţi, maidanos, petrijei etc.

 

Descriere aspect patrunjel:

Este o plantă foarte aromată care în primul an formează numai o rădăcină şi o rozetă de frunze caracteristice, trisectate, cu foliolele obovate şi lung peţiolate. Tulpina se formează în anul al doilea, este mult ramificată şi are frunze nepeţiolate. Florile sunt mici, galben-verzui şi unite în inflorescenţe umbeliforme. Este o plantă cultivată pentru nevoi culinare.

 

Continut si recoltare patrunjel:

Se folosesc frunzele, rădăcinile şi fructele. Con­ţin ulei volatil bogat în apiol, flavonozide, derivaţi cumarinici etc.

 

Patrunjel - proprietati terapeutice:

Planta se întrebuinţează ca aromatizant, diuretic, uterotonic, vasodilatator (scade tensiunea), afrodisiac etc.

 

Administrare:

  1. Fructe: se ia cate 1—2 varfuri de cuţit înainte de mancare în mai multe reprize pe zi. Este diuretic, hipotensiv, afrodisiac.
  2. Infuzie : peste 1—2 linguriţe de frunze uscate se toarnă o ceaşcă de apă în clocot. Se lasă 15—20 de minute apoi se strecoară şi se bea în mai multe reprize în timpul unei zile.
    Aceeaşi infuzie se poate face cu fructe şi se bea cu linguriţa sau prin înghiţituri rare. Ambele au acţiune hipotensivă, antiastmatică, diuretică, în dureri de stomac şi de rinichi.
  3. Decoct: se fierb 20 g rădăcină de pătrunjel într-o jumătate de litru de apă, apoi se lasă să stea 15—20 de minute şi se strecoară. Se bea în mai multe reprize pe timpul unei zile.
    Acelaşi decoct se face din aceeaşi cantitate de plantă întreagă (rădăcină, frunze şi fructe) şi se beau 2—3 ceşti pe zi. Ambele prepa­rate sunt diuretice, hipotensive, antiastmatice, în dureri de stomac, litiază renală şi biliară.
  4. Cataplasmă: pătrunjel fiert în lapte şi adăugat puţin camfor şi albuş de ou. Se aplică pe sanii inflamaţi ai lăuzelor. Se porneşte lap­tele în caz de retenţie a lui.
  5. In cosmetică: se fierb 20 g rădăcină sau frunze într-o jumă­tate de litru de apă. Se lasă să se răcească apoi se strecoară şi se fac spălaturi pe obraz sau se tamponează cu vată pentru dispariţia pete­lor roşii.
 
Pagina 32 din 52