TRAISTA CIOBANULUI [Capsella bursa pastoris (L) ]
Alte denumiri pentru traista ciobanului:
Se numeşte şi punga babei, punguliţă, arior, buruiană de friguri, plosca ciobanului, tăşcuţă etc.
Descriere aspect traista ciobanului:
Traista ciobanului este o plantă de talie mică cu o rozetă de frunze bazilare, ce diferă ca formă; de obicei sunt de tip penat-partit. Din mijlocul rozetei de frunze se ridică tulpiniţa iar în varful acesteia florile albe, mici, alături de fructele care au formă de punguţe mici.
Este o plantă foarte răspandită atat în locuri cultivate cat şi în cele necultivate.
Continut si recoltare traista ciobanului:
Se recoltează părţile aeriene care se culeg în timpul înfloririi.
Conţin acetilcolină, tiramină, alcaloizi, flavonoide etc.
Traista ciobanului - proprietati terapeutice:
Traista ciobanului se întrebuinţează ca antihemoragic, tonic uterin, în hemoragii uterine, ca hipotensiv, în angină etc.
Administrare:
- Infuzie: se pune peste 4—6 g (o linguriţă) pulbere de plantă o ceaşcă de apă în clocot. Se lasă acoperit 10—15 minute apoi se strecoară şi se bea 2—3 ceşti pe zi în caz de hemoragii uterine.
O infuzie mai concentrată cu 2—3 linguriţe plantă la o ceaşcă de apă; se iau cate 6—8 linguri pe zi înainte de ciclu pentru reglarea acestuia sau o ceaşcă dimineaţa şi una seara pentru evitarea hemoragiilor uterine. - Macerat: se pune peste 180 g plantă un litru de vin bun şi se lasă să macereze la temperatura bucătăriei timp de 10 zile, agitand zilnic. Se stoarce şi se trage în sticle mici bine astupate. Se ia cate o lingură în caz de hemoragii interne şi dureri de stomac.
- Decoct: cat se ia cu 3 degete se fierbe timp de 5 minute într-o ceaşcă de apă. Se lasă în repaus 10—15 minute, apoi se strecoară şi se bea cate 3 linguri de 3 ori pe zi în hemoragii interne, în ciclu cu sange abundent, litiază renală.
- Extract fluid: se face un extract fluid din care se ia cate 2 linguriţe pe zi, timp de 10 zile înainte de ciclu, în cazuri de cicluri frecvente şi neregulate. In metroragii se iau cate 6 linguriţe timp de 24 de ore. Este bun si în hemofilie.
