MIEREA URSULUI (Pulmonaria officinalis L.)

Alte denumiri pentru mierea ursului:

Se cunoaşte şi sub numele de cuscrişor, iarba plămanilor, sudoarea calului, plămanărică etc.

Descriere aspect  mierea ursului:

Este o plantă ierbacee cu tulpina ce poate ajunge la o jumătate de metru înălţime. Această tulpină este păroasă şi are frunzele dispuse altern şi lipsite de peţiol. La baza tulpinii frunzele formează o rozetă. Acestea sunt oval-oblongi şi au pete albicioase pe suprafaţa lor. Florile în varful tulpinii formează o inflorescenţă în formă de secera. Au o culoare roşiatică la început, iar apoi se schimbă în albastru. Planta se întalneşte des prin pădurile de foioase din zona de deal şi de munte.

Recoltare si continut mierea ursului:

Se recoltează frunzele  care se culeg în timpul în­floririi (martie—mai). Ele conţin saponozide, mucilagii, tanin, substanţe flavonice, vitamine (C, A), săruri de mag­neziu etc.

Mierea ursului -  proprietati terapeutice:

Se foloseşte ca emolient, expectorant, în catar pulmonar, tuse, răguşeală, uşor diuretic, reconfortant etc. Extern se foloseşte contra degeraturilor, a pecinginei, fisuri ale sanului etc.

Administrare:

1. Infuzie: se pune peste o lingură de frunze uscate o ceaşcă de apă în clocot. Se lasă aco­perit 10-—15 minute. Se strecoară şi se beau 2—3 ceşti pe zi în boli de piept, tuse, răguşeală.
2. Loţiune: (frecţie): în caz de degera­turi, pecingine, mătreaţă, crăparea sanilor.