medicamente- plante.ro

Plante cu litera J, L

LIMBA MIELULUI (Borogo officinalis L.)

 

Alte denumiri pentru limba mielului:


Se găseşte  sub numele de arăriel, alior,  limba boului, otrăţel etc.

Descriere aspect limba mielului:


Este o plantă ierbacee, de 1 m înălţime. Tulpina cilindrică, rami­ficată acoperită ca de altfel întreaga plantă, cu peri aspri alburii. Frunzele sunt şi ele aspre, cele inferioare peţiolate şi de formă elip­tică, iar cele superioare lipsite de peţiol şi oval-lanceolate. Florile albastre-roşietice (rar albe) sunt unite în inflorescenţa caracteristică.

Continut si recoltare limba mielului:

Se foloseşte întreaga plantă (Herba Borraginis) care se recoltează în timpul înfloririi (iunie—iulie). De asemenea se pot folosi numai frunzele (Folium Borraginis) sau numai florile (Flores Borraginisj. Conţin tanin, mucilagii, saponozide, alantoină, săruri de potasiu, răşini etc.

Limba mielului - proprietati terapeutice:

Se întrebuinţează ca diuretic, în răceală, bronşite, răguşeală, depurativ, retenţie urinară, palpitaţii ale inimii, boli de stomac.

Extern pentru vindecarea rănilor.

Administrare:

  1. Infuzie: se pune peste 2 linguriţe de flori o ceaşcă de apă în clocot. Se lasă acoperit 10—15 minute apoi se bea 2 — 3 ceşti pe zi ca sudorific, diuretic, în tuse, răguşeală.
  2. Macerat: se pune la macerat 20 g (două linguri) de plantă la o jumătate litru de vin. Se lasă 7—8 zile, după care se strecoară. Se bea cate un păhărel zilnic ca tonic general, depurativ, diuretic, bron­şită, tuse.


Preparatele trebuie bine strecurate prin panza deasă pentru a evita trecerea perilor care ar provoca iritaţii în gat.

 

LEVĂNŢICA (Lavandula angustifolia Mi'l., Lavandula vera D.C.)

 

Alte denumiri pentru levantica:

Se cunoaşte şi sub numele de aspic, levand, spichinel etc.

Descriere aspect levantica:

Plantă semilemnoasă la care tulpina îmbătranită se lignifică, iar ramurile tinere răman ierbacee, lipsite de frunze şi purtătoare numai de flori. Frunzele care se află numai la baza tulpinii sunt mici şi liniare. Florile mici albastre-violete, sunt unite în verticile în varful tulpinilor şi sunt foarte plăcut mirositoare. La noi in tara această plantă se găseşte rar spontană, ea este cultivată în grădinile de la ţară ca plantă ornamentală şi aromatică, fie în culturi sistematice pentru nevoi industriale şi farmaceutice.

Continut si recoltare flori de levantica:

De la această plantă se folosesc florile care se culeg înainte de a se deschide to­tal. Conţin ulei volatil, tanin, sub­stanţe minerale etc.

Levantica - proprietati terapeutice:

Are foarte numeroase întrebuinţări, ca aromatizant, carminativ, antispasmodic, tonic general, tonic hepatic, tuse etc.
Extern se foloseşte ca parfum, pentru combaterea dure­rilor de cap, vindecarea arsurilor, a rănilor, a contuziilor, combate căderea părului etc.
Este una din cele mai tonice plante pentru sistemul nervos, in­fuzia ei combate stările depresive şi paralizia limbii.

Administrare:

  1. Infu­zie : peste 1—2 linguriţe de flori se toarnă o ceaşcă de apă clocotită. Se lasă 10—15 minute apoi se stre­coară. Se beau 2—3 ceşti pe zi în afecţiuni ale căilor respiratorii, tuse, tuse convulsivă, laringită. O infuzie mai concentrată (10%) are efecte diuretice, fiind bună în afecţiuni ale căilor urinare, în febre eruptive şi în general în bolile unde se recomandă o creştere a eliminării de urină şi transpiraţie.
  2. Macerat: se pune la macerat un pumn de flori într-un litru de alcool. Se lasă la temperatura camerei 2 săptămani, după care se strecoară. Se foloseşte pentru comprese în contuzii, arsuri, căderea părului, migrene.
  3. Planta întreagă se pune între haine pentru a le feri de molii, iar purtată pe cap, sub pălărie, se spune ca ar combate migrenele.
  4. Esenţa de levănţica se prepară punand la macerat o parte flori cu 5 părţi alcool concentrat şi 5 părţi apă distilată. Se lasă la tempe­ratura camerei 2—3 zile agitandu-se, apoi se filtrează şi se trage în sticle mici. Se foloseşte în cosmetică, pentru gargară şi ca aromatizant.
  5. Ceaiul celor 5 flori: se prepară după reteta:

Flori de levănţica.................................................................................... 10 g
Flori de soc
Flori de limba mielului
Flori de mături
Flori de trei fraţi pătaţi  ............................................................................. cate 5 g               

Din acest amestec se pune o lingură la o ceaşcă de apă în clocot. Se lasă 10—15 minute, apoi se strecoară. Se beau 2 — 3 căni pe zi în gripă, afecţiuni ale căilor respiratorii, tuse, ca antispastic.

 

 

LEUŞTEANUL (Levisticum officinale Koch.)

 

Alte denumiri pentru leustean:

Se numeşte şi buruiană de lungoare, buruiana lingoarei, luştreang, păscănaţ.

Descriere aspect leustean:

Este o plantă ierboasă înaltă de peste 1 m, cu miros puternic ca­racteristic, în pămant are un rizom gros de pe care se dezvoltă tulpina aeriană fistuloasă. Frunzele sunt penatsectate de culoare verde-intensă. Ele descresc ca mărime de la bază spre varf. Florile mici, galbene sunt unite în inflorescenţe umbeliforme. Planta se cul­tivă ca plantă alimentară.

Continut si recoltare rizom, fructe si radacini leustean:

Se foloseşte rizomul şi rădăcinile (Radix Levistici) dar şi fructele (Fructus Levistici) sau chiar părţile aeriene (Herba Levistici). Conţine zaharuri, ulei volatil, amidon, derivaţi cumarinici, rutozidă, acizi organici etc.

Leustean - proprietati terapeutice:

Se foloseşte ca plantă diuretică, hipotensivă, în dureri de stomac, indigestii, tuse convulsivă, stimulent al sistemului nervos, expectorant, frecţii antireumatice.


După consum de leuştean se recomandă a nu se expune la soare deoarece pielea devine fotosensibilă şi se produc fotodermatite.

Administrare:

  1. Pulbere: se prepară din rădăcina uscată; se ia cate un varf de cuţit înainte de mancare. Este bun în boli cronice de inimă şi isterie.
  2. Pulbere de seminţe: se ia tot cate un varf de cuţit care se poate amesteca în mancare. Este un bun stimulent nervos şi cardiac.
  3. Infuzie: se pune peste o linguriţă de frunze uscate o ceaşcă de apă în clocot. Se lasă în repaus 10—15 minute apoi se strecoară şi se bea în tuse (chiar convulsivă), boli de stomac, indigestii, ca diu­retic, hipotensiv etc. O infuzie făcută la fel din seminţe se bea călduţă în colici intes­tinale, gaze intestinale, tuse, ca stimulent nervos şi cardiac.
  4. Decod: se fierb 1 — 2 linguriţe de pulbere de rădăcină într-o ceaşcă de apă. Fierberea se face timp de 5—10 minute. Se bea călduţ 1—2 ceşti pe zi în tuse, ca hipotensiv, expectorant.
  5. Decod în oţet: se fierbe o linguriţă de pulbere de rădăcină într-o ceaşcă de oţet de vin. Se foloseşte extern pentru frecţii în dureri reu­matice.
  6. Ceai: se prepară dintr-un amestec din părţi egale de leuştean, osul iepurelui, lemn dulce şi boabe de ienuper. O linguriţă din acest amestec fiartă cu o ceaşcă de apă şi băut călduţ este un foarte bun diuretic.
 

  LEURDA (Ailium ursinum L.)

 

 

Alte denumiri pentru leurda:

Cunoscută şi sub numele de ai cioresc, ai de pădure, leorda, aiuti, ai sălbatic etc.

 

Descriere aspect leurda:

Leurda este o plantă care rasare primavara devreme, cu frunze verzi-lucioase caracteristice. Leurda are în pămant un bulb  de culoare albicioasă, invelit in membrane transparente şi prevăzut cu rădăcini firoase. Tulpina neteda de 20—30 cm, are la bază două frunze late, lung peţiolate, eliptic-lanceolate. Florile mici, albe sunt dispuse în formă de umbelă. Planta degaja un miros puternic de usturoi.

Leurda creste prin zavoaie, păduri de fag si stejar, pe soluri umede, bogate in humus .

 

Continut si recoltare leurda:

De la această plantă se recoltează frunzele in arilie, înainte de înflorire precum şi bulbul, vara si toamna. Conţine ulei eteric, levuloză, combinaţii sulfurate (sulfura de alil) etc.

 

Leurda - proprietati terapeutice:

Leurda se întrebuinţează ca depurativ, hipotensiv, somnifer, vermifug (viermi intestinali, limbrici), hemosta­tic, antitoxic, măreşte peristaltismul intestinal, previne arterioscleroza, eficienta in vindecarea bolilor de piele.

 

Administrare: 

  1.  Infuzia din frunze de leurda este execelenta in cura de primavara de dezintoxicare.
  2. Tinctura de leurda se face din bulbi maruntiti sau frunze care se baga intr-o sticla inchisa la culoare, peste care se pune alcool (de preferat facut in casa), dupa care se lasa 2 saptamani la soare. Din aceasta tinctura se iau 10 picaturi, de mai multe ori pe zi pentru combaterea viermilor intestinali, balonari, colici etc.
  3. Vin de leurda se prepara din apoximativ o mana de frunze de leurda tocate, care se pun la fiert in 1/4 l vin alb. Dupa ce amestecul a dat in clocot de cateva ori, acesta este indulcit cu miere. Vinul de leurda fluidizeaza secretiile pulmonare.
 

LEMNUL DOMNULUI (Artemisia cbrotonum L.)

 

Alte denumiri pentru lemnul domnului:

Se cunoaşte şi sub numele de aliamon, focşor, lămaiţă, lemnuş, pelin dom­nesc, rozmarin, ţipuruş etc.

Descriere aspect lemnul domnului:

Este un semiarbust foarte ramificat, înalt de o jumătate de metru. Frunzele sale, mult divizate, sunt fin păroase, iar florile de culoare galbenă sunt unite în inflorescenţe globuloase la extremitatea ramurilor. Intreaga plantă are un miros caracteristic aromatic, foarte plăcut, camforat şi asemănător cu cel de lămaie.  
Planta  se  cultivă   în   grădini, dar se poate întalni şi în flora spontană.

Continut si recoltare lemnul domnului:

Se folosesc părţile aeriene (Herba Abvotani) care conţin ulei volatil (cu conţinut de eucaliptol), cumarinc, flavone, o formă de alcaloid (abrotina), substanţe amare etc.

Lemnul domnului - proprietati terapeutice:

Se întrebuinţează ca tonic amar, excitant, antihelmintic, în boli de ficat, vezică urinară etc. Bunicile noastre il  puneau  între haine pentru com­baterea moliilor.

Administrare:

  1. Frunze: se flambează puţin la flacără după care se aplică pe răni pentru a le vindeca. Planta arsă în cameră (fumigaţii) are calitatea de a purifica aerul.
    Frunzele proaspete puse în încălţăminte combat durerile de picioare şi mirosul neplăcut al acestora.
  2. Infuzie: peste o linguriţă de frunze şi ramuri tinere zdrobite se pune o ceaşcă de apă în clocot. Se lasă acoperit 10—15 minute, se strecoară şi se beau călduţe 1—2 ceşti pe zi în boli de stomac, de ficat şi de vezică urinară.
 
Pagina 2 din 4