medicamente- plante.ro

Plante medicinale cu litera A

AFINUL (Vaccinium myrtillus L.)

 

 

Alte denumiri pentru afin:

Se cunoaşte şi sub numele de afin de munte, coacăză, cernusca, asine, afin negru, afenele, afin-negru, cucuze etc . Afinul face parte din familia Ericaceae

 

Descriere aspect afin:

Este un arbust de talie mică, foarte ramificat. Frunzele sunt mici, subţiri şi lipsite de peri, dispuse altern. Florile solitare, ca nişte bobite de culoare roz-verzui sunt grupate cate 1-2 la subtioara frunzei. Fructul este o baca neagră-albăstruie cu gust dulce-acrişor zemos.

Planta creşte în zona montană, in zona subarctica si temperata, atat pe pajisti montane cat si in zone subalpine, pasuni si luminisuri de pădure. Infloreste in intervalul de timp mai-iunie.


 

Recoltare frunze si fructe afin:

De la afin se recoltează frunzele şi fructele coapte (in lunile iulie-august). Frunzele conţin arbutină, tanin, derivaţi flavonici etc. Fructele conţin substanţe colorante, derivaţi antocianici, pectine, zahăr, vitamine (A, B, C), acizi: oxalic, citric, malic etc.

Frunzele se usuca la un loc cu ramurile, în legaturi mici, în loc aerisit, lipsit de umezeala, apoi se separa de ramuri pastrandu-se în pungi de hartie sau în saculete de panza.

Fructele se separa de frunze, dupa cules, prin scufundarea lor într-un vas cu apa, apoi se zvanta la soare si se pun la uscat pe polite aerisite, uscate, lipsite de praf.


 

Afin -  proprietati terapeutice:

Frunzele au acţiune antidiareica, antiseptică a căilor urinare, diuretică etc.

Frunzele de afin au un continut ridicat de flavonoizi, acizi triterpenici, taninuri, neomirtilina. Frunzele de afin mai contin contin: arbutina, hidrochinona si mirtilina. 

Conform cercetatorilor, extractul de fructe de afin poate avea un rol important in prevenirea aterosclerozei datorita inhibarii oxidarii colesterolului.

Infuzia din frunze de afin se obtine prin adaugarea unei linguri de frunze de afin la o ceasca cu apa clocotita. Acest ceai se bea in 2-3 reprize pe parcursul unei zile. 

Afinele au efecte antidiabetice, antitoxice si antiseptice.  Atat fructele cat si frunzele de afin contin un echivalent vegetal al insulinei, numit mirtilina. Din aceasta cauza, afinul are efect hipoglicemiant. 

 

Continutul fructelor de afin:

Fructele de afin au un continut semnificativ de vitamine printre care amintim vitaminele B si C, vitaminele E si PP.

Deasemenea, afinele mai contin diferiti coloranti de natura glicozidica (caroten vegetal, taninuri, pectine), acizi organici si glucide, acizi organici si zaharuri.

Afinele au un efect de regenerare a retinei. De asemenea, cura de afine are efecte benefice in ulcerul gastric pentru ca intareste mucoasa stomacala impotiva actiunii acidului gastric.

Fructele sunt întrebuinţate pentru (dulceaţă, gem, afinată precum şi ca antidiareice, antidizenterice, antitifice, astringente, stomahice, în stimuleaza acuităţii vizuale, faringite, vindecarea rănilor etc.

Fructele prelucrate termic, precum cele din dulceturi, pierd cea mai mare parte din substantele benefice. Afinele ajuta in cazul tulburarilor de circulatie encefalica, la diaree, enterocolita de fermentatie. Au aport benefic in cazul oxiurozei, al diabetului si maladiilor asociate acestei boli, al infectiilor urinare, artritelor, candidozei bucale si digestive, faringitelor, stomatitelor, aftelor, micozelor, eczemelor sau in tratarea ranilor sangerande.

Datorita acestor proprietati curative, afinul este folosit in ameliorarea unor afectiuni cum sunt:  diabetul zaharat , tulburarile circulatorii, cuperoze, eczeme, uretite etc. 

Fructele se pot consuma proaspete, uscate sau congelate, cate 50-100g pe zi, in cure de 2 saptamani pe luna. Tratamentul se va face cu pauze intre serii.

 

Administrare:

  1. Fructele de afin uscate şi măcinate de afin se iau cate 10—30 înainte de mancare sau cate un varf de cuţit din 2 în 2 ore în caz de diaree. De asemenea o linguriţă de fructe uscate se fierb într-o ceaşcă de apă, se lasă să se răcească, se strecoară şi se face gargară în inflamaţii în gură şi gat. Cu acest decoct se mai pot face şi cataplasme în eczeme, răni hemoragice.
  2. Decoct afin: se pune într-o ceaşcă de apă să fiarbă atatea frunze cat se pot lua cu patru degete, se strecoară şi se bea cate o înghiţitură ca antivomitiv, în tuse şi diabet. In diabet se face un amestec de 30 g fructe uscate de afine cu 40 g frunze de mure de pădure, tot cu atata frunze de urzică coji de fasole şi caprifoi. Din acest amestec se pune o lingură într-o ceaşcă de apă şi se lasă la rece 8 ore după care se fierbe pană dă un clocot. Se bea o ceaşcă cu o jumătate de oră înainte de mancare.
  3. Tinctura afin: se prepară dintr-o parte de afine zdrobite peste care se toarnă 5 părţi alcool diluat. Se lasă 10—14 zile agitandu-se zilnic apoi se trage în sticle mici. Este foarte bun în diaree, dizenterie.Tratamente periodice cu preparate de afine îmbunătăţesc acuitatea vizuală a aviatorilor si conducătorilor auto.
  4. Infuzie afin: Din infuzia preparata dintr-o lingura de frunze de afin la o cana cu apa se beau 2 cani pe zi timp de 10 zile. 
  5. Ceaiul din frunze si afine are efect de rehidratare. Frunzele si fructele afinului au ajuta digestia si amelioreaza diareea si inflamatiile.
  6. Afectiunile gurii sunt influentate in bine prin gargara cu decoct de frunze de afin.

    Afinul mai este indicat in infectia urinara, ca antiseptic minor si diuretic, in reumatism, in guta, in colita de fermentatie.

  7. Extractul apos afin: se prepara la rece prin macerarea a doua linguri de frunze in 250 ml apa, timp de 6 ore, se bea in cantitate de 2 cani pe zi. Pulberea din fructe uscate se ia cate jumatate de lingurita, in putina apa, de 3 ori pe zi.


 

 

AGLICA (Filipendula vulgaris)


 

Alte denumiri pentru planta medicinala aglica:

 Se cunoaste şi sub numele de angelică, balabon, barba caprei, coada inielului, ferigă albă, smeoaie, taulă, tetrici albe etc.

 

Descriere aspect aglica:

Este o plantă ierbacee vivace, care atinge peste o jumătate de metru inaltime, cu tulpina neramificata. Radacinile prezintă nişte umflături ovoidale de genul unor tuberculii. Florile de culoare albă cu dungi roşiatice pe margini sunt unite în inflorescente frumos mirositoare.

Planta creste pe coline însorite, luminisuri de pădure, prin fanete etc.

 

Recoltare radacini aglica:

De la această plantă se recoltează rădăcinile (Radix Filï_peizdvlae), care se culeg toamna si se întrebuinteaza proaspete.


 Continut aglica:

Aglica contine amidon care devine gelatinos. 


 

Aglica - proprietati terapeutice:

Se întrebuinteaza mai rar ca astringent, emolient, antidizenteric, antiastmatic, antihernoroidal.

 

A d m in i s t r a r e: 
  1. Infuzie aglica: peste o lingurita de flori uscate se toarnă o ceasca de apă în clocot. Se lasă 10-15 minute, se strecoara si se bea cu înghitituri  rare în caz de astm sau ca antidizenteric.
  2. Calaplasma aglica: se rad tuberculii şi se pun intre două pansamente curate apoi se aplică pe locurile cu hemoroizi.

 

ALBASTRITA (Centaurea cyanus L.)


 

Alte denumiri pentru albastrita:

Se cunoaşte şi sub numele de clopoţel, floare de grau, floare vanătă, iarba frigurilor, tătăişe, vineţică de camp etc.

 

Descriere aspect albastrita:
Este o plantă ierbacee cu tulpina ramificată, înaltă pană la un metru; are o culoare alburie şi este păroasă. Frunzele alburii şi ele, cu marginea întreagă, cele inferioare sunt tripartite, iar cele superioare liniare. Florile de culoare albastră formează inflorescenţe capituliforme.
Planta se întalneşte prin semănăturile de grau şi de secară, dar şi pe margini de drum, în locuri aride şi pietroase. 

Recoltare flori albastrita:
De la ea se recoltează florile culese în timpul înfloririi (iulie-august). Florile de albastrita conţin materii colorante (cianina care este o formă de antocian),  mucilagii,  tanin etc.

Albastrita -  proprietati terapeutice:

Se întrebuinţează intern ca diuretic uşor, laxativ iar extern se foloseşte la comprese pentru ochi (în conjunctivite), boli de piele, în vindecarea rănilor, în cosmetică.


Administrare:
  1. Infuzie: peste o linguriţă de flori uscate se toarnă o ceaşcă de apă în clocot şi se lasă 15—20 de minute. Se strecoară şi se bea călduţ în trei reprize cu o jumătate de oră înainte de mancare. Are acţiune diuretică, în boli de rinichi şi ficat. O infuzie mai concentrată din 2 linguriţe de flori la o ceaşcă de apă, pusa comprese pe ochi în conjunctivită şi ochi obosiţi.
  2. Macerat: se pune la macerat în vin sau bere o linguriţă de flori de albăstriţe. Se lasă la temperatura   camerei 12—24 de ore. Se bea fracţionat înainte de mancare. Are acţiune diuretică mai bună decat infuzia.
  3. Cosmetică: se face o infuzie slabă dintr-o linguriţă de flori la 2 ceşti de apă. Cu aceasta se fac tamponări pentru tonifierea tenului şi pentru evitarea pleoapelor zbarcite.

 

ALUNUL (Corylus avellana L.)

 


Alte denumiri pentru alun:

Se cunoaşte şi sub numele de alunar, aluniş, alunei.

 

Descriere aspect alun:

Plantă lemnoasă, sub forma de tufă, la care ramurile pot ajunge pană la 4 m înălţime.
Aceste ramuri sunt foarte flexibile. Frunzele sunt lăţit—ovate, dinţate. Florile sunt unisexuate. Cele mascule apar primăvara devreme, chiar înainte de topirea zăpezii. Florile femele apar înainte de apariţia frunzelor. Fructul este o alună învelită într-o coaja tare, lemnoasă, iar aceasta la randul ei este înconjurată de o cupă frunzoasă.

Planta este comună prin rarişti de păduri de foioase, din zona de deal şi de campie pană în zona montană. De asemenea se află la marginea pădurilor alcătuind uneori asociaţii cunoscute sub numele de aluniş sau alunete.


Recoltare frunze alun:

De la această plantă se recoltează frunzele (Folium Coryli) care se culeg primăvara, cat sunt crude.

Conţin flavonoide, polifenoli, ulei volatil, acizi organici etc.

 

Alun - proprietati terapeutice:

Se foloseşte ca vazoconstrictor, antihemoragic, dezinfectant, în periflebite etc.

Administrare:

  1. Infuzie: peste o lingură de frunze de alun uscate şi pulverizate, se toarnă o ceaşcă de apă în clocot. Se lasă să stea acoperită timp de 5—6 minute. Apoi se strecoară şi se bea călduţ ca vasoconstrictor în hemoragii interne.
  2. Decoct: se prepară din aceeaşi proporţie de frunze, se foloseşte atat intern în caz de hemoroizi sau hemoragii interne, cat şi extern în badijonarea ulceraţiilor, în periflebită, eritrocianoză a membrelor inferioare, bube dulci, pecingine.
  3. Extract fluid: (preparat farmaceutic) se iau cate 60—80 de pică¬turi pe zi în boli ginecologice, ca vasoconstrictor, antihemoragic etc.
  4. Amenţii: se folosesc în unele părţi sub forma de infuzie (6%) ca sudorific şi astringent.
  5. Fructele: se folosesc în patiserie, dar şi în combaterea anemiilor.

 

 

AMĂREALA ( Polygala vulgaris L.)


 

Alte denumiri pentru amareala:

Se cunoaste şi sub numele de iarbă lăptoasă, iarbă grasă, tămaioară.

 

Descriere aspect amareala:

Planta ierboasa  de talie   mică   (aprox. 20 cm) cu un rizom în pămant de pe care se formează mai multe tulpini aeriene. Frunzele sunt mici, alterne, eliptic-ovale şi lipsite de peri. Florile mici de culoare albastră sau violetă şi unite în inflorescenţe ca nişte ciorchini înghesuiţi la varful tulpinilor. 

Planta se întalneşte prin păşuni şi faneţe pană în zona montană.  Se recoltează întreaga plantă în timpul înfloririi (mai-iulie). Conţin principii amare (poligalamarina), saponozide, ulei eteric, mucilagii, tanin etc.

 

Proprietatile terapeutice ale frunzelor de amareala:


 Se utilizeaza ca expectorant, emolient, antigripal, astm, tonic stomahic, diuretic, antireumatic etc. Trebuie avut grijă să nu se depăşească doza întrucat poate sa devine vomitivă.


 Administrare:

  1. Infuzie: peste o linguriţă de plantă uscată se toarnă o ceaşcă de apă în clocot. Se lasă acoperit 15—20 de minute, se strecoară şi se bea în 5 —6 reprize pe zi ca expectorant, emolient, diuretic.
  2. Decoct: se fierb 2 linguriţe de amăreala într-o ceaşcă de apă, pană ce dă în clocot. Se lasă cateva minute, se bea cate o linguriţă pentru limitarea crizelor de tuse convulsivă şi orice altă formă de tuse.
  3. Vin: se fierb 90 g rădăcină de amăreală într-o jumătate de litru de vin, se lasă să se răcească, se strecoară şi se bea cate o lingură de mai multe ori pe zi, este calmant nervos, tonic stomahic, calmant al tusei.

 
Pagina 1 din 3